1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 5

    1. Deci fiind îndreptați din credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos,
    1. Prin Care am avut și apropiere, prin credință, la harul acesta, în care stăm, și ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu.
    1. Și nu numai atât, ci ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare,
    1. Și răbdarea încercare, și încercarea nădejde
    1. Iar nădejdea nu rușinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.
    1. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși.
    1. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăște cineva să moară.
    1. Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși.
    1. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptați prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie.
    1. Căci dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro